Ei se dau peste cap

In general, lumea ajunge pe blogul meu cautand termeni legati de domeniul aeronautic. Am vazut ca multi dintre ei sunt interesati de pilotii acrobati din Romania. Ma gandeam sa fac o scurta trecere in revista a acrobatilor pe care i-am cunoscut sau i-am vazut evoluand la mitinguri. Daca descrierile par subiective, e pentru ca pe majoritatea i-am cunoscut personal, iar cu o parte dintre ei am si zburat.

As incepe cu instructorul care m-a scos la simpla comanda, dl. Simion Campean, de cinci ori campion national la acrobatie cu planorul. Acum o luna, cand cautam pozele de la aerodrom, am dat peste una in care instructorul meu, foarte tanar, castigase locul I la Nationalul de Acrobatie. Acum a iesit la pensie si instruieste tineri pe un avion ultrausor. Daca va bate gandul sa luati cursuri de zbor, vi-l recomand. E un foarte bun pilot si, in acelasi timp, un pedagog extraordinar.

Al doilea pe lista mea e un alt instructor devean, Gheorghita Stamate, care a zburat de multe ori in celula la mitinguri cu dl. Campean. Acrobatia cu planorul are un singur defect - de fapt, zborul cu planorul are un defect atunci cand vine vorba de mitinguri: nu face zgomot. In consecinta, publicul habar n-are ca evolueaza cineva la verticala, asa ca gamele acrobatice trec de multe ori neobservate, din pacate. Dl. Stamate a fost si el campion national la acrobatie. Momentan, e instructor la Deva si inca se da peste cap la mitinguri aviatice.

Next is Stefan Toganel aka Togo, unul din pilotii care mi-au demonstrat ce inseamna dragostea pentru zbor. A facut acrobatie la mitinguri (si cu planorul, si cu avionul) in urma cu ceva vreme, iar acum e solicitat de cele mai multe ori in organizarea concursurilor de profil. Cu Togo am facut acum cativa ani un razmut de am vazut si soarecii din lanul de porumb ;)).

O figura des intalnita pe la Nationalele de Acrobatie a fost Radu Cristea, un pilot extrem de talentat, care a reusit sa-l detroneze pe dl. Campean in 2006, daca tin bine minte. A zburat atat la planor, cat si la motor, a fost instructor pe Extra 300 L, membru al Lotului National de Acrobatie, iar acum e pilot de linie.

Cu Radu Cristea in formatie zbura si Vlad Borzea aka Misu Kamikaze, un alt pilot acrobat talentat, care obisnuia sa ne lase cu gurile cascate pe la mitinguri. Avea un fix: sa evolueze foarte jos :)). Si i-a iesit de fiecare data. Imi amintesc ca eram pe Baneasa in urma cu vreo 4 ani, de Ziua Aviatiei. Dupa ce au zburat Zlinurile si planoarele, a decolat Vlad Borzea cu un Extra 300 L, s-a dat peste cap vreo 5 minute, dupa care a facut o trecere pe spate pe la 10 m deasupra solului. La un moment dat a disparut din campul meu vizual si ma gandeam ca exista doua posibilitati la final: fie auzim un bum si vedem un nor de fum, fie apare la verticala si mai face o vrie plata. Acum zboara si el, ca si Radu Cristea, pe avioane cu multe geamuri.

Ioan Postolache este, dupa parerea mea, un acrobat de exceptie. A fost component al Lotului National de Acrobatie al Romaniei, a zburat peste 10 tipuri de avioane, este cel care a intemeiat formatia Hawks of Romania, iar acum zboara, alaturi de Dan Stefanescu, cu YAK-urile 52 TW, in formatia Iacarii Acrobati. A participat la Aero GP in 2007 si 2008. Mai multe detalii despre Iacarii Acrobati gasiti aici.

George Rotaru era pilot planorist pe vremea cand l-am cunoscut si isi dorea foarte mult sa devina instructor. Pentru ca i-am urmarit evolutia, pot spune ca a obtinut ce si-a dorit, poate chiar mai mult de atat. E cunoscut ca un bun planorist la probele de distanta, dar s-a remarcat si la acrobatie. A iesit instructor de planor in urma cu cativa ani, zboara Zlinul si e capul formatiei Hawks of Romania, alaturi de care a reprezentat Romania in Coreea anul trecut, in toamna. De asemenea, a fost numit si comandant al Aeroclubului Clinceni. Spre deosebire de alti piloti, despre care se spune deseori ca au ajuns sa zboare doar datorita pilelor si relatiilor pe care le-au avut, George a muncit mult pentru a ajunge acolo unde si-a dorit mereu si a fost un exemplu de urmat. Pana la urma, talentul si vointa conduc spre implinirea dorintelor.

Ca tot vorbeam de talent cu carul, cel mai bun exemplu este Mihai Dobre Tone (foto), care la doar 23 de ani invarte pe cer un avion extraordinar: Extra 300 L. L-am vazut evoluand la mitinguri, l-am vazut si in cantonament la Deva. imi aduce aminte de Misu Kamikaze, dar imi pare putin mai calculat. N-are evolutii teribiliste, nu face nimic dupa ureche, e modest si cu simtul umorului. E aripa stanga a formatiei Hawks of Romania. I see good things in his future

Despre Catalin Prunariu s-au scris multe. Ba ca a ajuns la acrobatie pe Extra datorita reputatiei tatalui sau, dl. Dumitru Prunariu, singurul cosmonaut roman, ba ca e un pilot foarte bun si multe altele. Parerile sunt impartite. Crescand pe aerodrom, printre piloti si avioane, am constatat un lucru: daca nu esti facut pentru zbor, nu prea ai cum sa ramai in zona. Poti sa ai sute de pile; daca n-ai un strop de talent si dorinta de a zbura, poti sa plangi langa avion, ca tot nu ajungi pilot. Catalin Prunariu este aripa dreapta a Hawks of Romania si, totodata, managerul formatiei. De asemenea, este inspector la AACR, unde zboara Beechcraft 900 KingAir.

Ferencz Laszlo a fost campion national la acrobatie cu planorul (proba data pe IAR-35), iar acum e in Lotul National de Acrobatie si se pregateste pe Extra 300L. Cred ca e un pilot complet pentru ca a avut rezultate notabile atat la zborul de distanta, cat si la cel acrobatic. In ultima vreme, zboara IAR-35 la mitinguri, un planor gandit special pentru gamele de inalta acrobatie.

Attila Goger este “coada” formatiei Hawks of Romania de putin timp. Zboara si planorul, dar nu stiu sa fi fost campion national pana acum. L-am vazut evoluand fara formatie doar in cantonamente. Sa speram ca va avea game solo la mitingurile care vor urma.

Ar mai fi Adrian Iovu, care zbura pe IAR-35 la mitinguri, iar acum e la Carpatair; dl. Nicolae Virca, pilot la Zlin si Extra, dar care a iesit la pensie si zboara la privati, din cate am auzit. Bineinteles ca lista nu e completa, dar la ora asta nu-mi mai vine niciun nume in minte. Asadar, lista ramane deschisa. Astept completari, sugestii, opinii, reclamatii and so on…

Teddy Bear de Sinaia

Ieri am coborat pana in statiune, la un bancomat. Am gasit si niste adidasi de munte foarte faini, asa ca ne-am echipat cu totii, in ideea ca nu-i tocmai ok sa stam la Cota 1400 in sandale :P. Atat la coborare, cat si la urcare, ne-am intalnit cu doi ursuleti pasnici si cam flamanzi. Stateau pe marginea drumului si asteptau mancare de la turistii care treceau prin zona. Noi n-am avut nimic in masina, asa ca le-am facut cateva poze si am plecat mai departe. Localnicii spun ca au fost mai multi in anii trecuti, dar mie mi se pare ca si acum sunt destul de multi si cam tupeisti. E unul (sau poate sunt mai multi, dar nu ii deosebesc eu ) care rastoarna, in fiecare seara, tomberonul din parcarea hotelului in care suntem cazati.

Azi-dimineata, am urcat pana la Cota 2000, cu telecabina. Daca la Cota 1400 soarele stralucea anemic, la 2000 eram cu capul in nori. Am stat 15 minute, am pozat ceata :P, mi-au inghetat bine urechile si am coborat. Tot mai bine-i in camera, la caldura.

Dupa-amiaza a fost linistita si calduroasa.

It’s, oh, so quiet…

La Sinaia e liniste. Soare si prea multa liniste rece, glume si povesti cu miros de casa batraneasca, stropi de viata, amestecati cu lingura din borcanul cu miere. Suntem in creierii muntilor de patru zile. Stau cu ochii pironiti in albastrul incredibil, cu obrajii in palme si ma descos din peisaj.

Cred ca mi-e putin dor de tine.

Miroase a zbor, pasarile-si fac cuiburi rotunde in cer. Liniile inecacioase taie seninul in felii efemere. Domneste linistea peste paduri, case si inaltimi. N-astept semne, nici minuni. E limpede totul, te-a-nghitit ultimul ceas. A ramas doar umbra unor leagane mici. Ochii migdalati, cuvintele mute, pasul facut spre uitare -  linistea devine insuportabila si mi se ghemuieste-n suflet ca o pisica alintata.

Am pus aripile-n cui.

Pe varfuri

Vineri seara am plecat in Vama, in team building. Am prins vreme frumoasa si mi-am uniformizat bronzul . Am dansat pe plaja doua nopti consecutive, iar duminica dimineata am pornit spre Sinaia, in interes de serviciu. Pana pe 30 august voi fi cu capul in nori si cu picioarele (aproape) goale prin iarba la propriu, pentru ca sunt la Cota 1400, unde dimineata ferestrele-mi sunt tinute in nori laptosi ore bune. Acum e soare si-as iesi putin la plimbare, dar de cand cu ursii care iti apar in cale cand te astepti mai putin, am renuntat la idee. Ieri, la pranz, cand eram in drum spre hotel, o ursoaica a iesit din padure pe marginea drumului. A baut apa de la teava iesita din stanca, a stat la poze si s-a retras printre brazi.

In w-end-ul asta, s-a tinut a treia editie “Tuzla Fly-In”, eveniment aviatic la care n-am ajuns niciodata :(, dar despre care am citit numai de bine. Daca faceam un efort minim, ajungeam sambata sa-i vad pe zburatorii care se dau peste cap, dar la cat am fost de obosita, am lasat-o balta. M-am multumit cu un razmut facut de un Yak-52 TW (nu stiu cine a fost; ori Dan Stefanescu, ori Ioan Postolache) deasupra Corsarului din Vama Veche. Celelalte evolutii au aparut la TV, asa ca i-am vazut aproape pe toti participantii. Pe unii dintre ei am ajuns sa ii vad mai des la TV decat live.

Am ratat si mitingul din Ungaria, nu cred ca ajung nici la Timisoara in septembrie la mitingul AR, iar despre zbor…

Anyway, pot spune ca am ceea ce visam in urma cu 3 saptamani: un job fain si niste colegi si mai faini

Fast Forward

Sambata dimineata am ajuns la Deva, dupa un drum lung si obositor. Noroc ca, inainte de a urca in tren, am baut un expresso dublu si n-a trebuit sa inchid un ochi toata noaptea. De altfel, n-am inchis un ochi toata ziua.

Anyway, am avut parte de o zi superba. Desi cand am ajuns acasa si m-am trezit fara ai mei, pentru ca erau deja la serviciu, am avut o senzatie de singuratate acuta, pana la urma, ziua s-a dovedit a fi linistitoare si frumoasa. Am facut un dus rapid, am mancat si am plecat spre aerodrom. Bucuria si linistea m-au cuprins cand m-am cufundat in pantecul primitor al pasarii de dural. Am dat raportul pentru decolare, cablul s-a intins si in cateva fractiuni de secunda am inceput sa plutim spre vazduh. Miscarile de mansa si palonier au venit de la sine; ma simteam una cu planorul, gata sa ma ridic peste linia orizontului. Senzatia nu poate fi descrisa in cuvinte; acceleratia te impinge aproape insesizabil in scaun, picioarele iti par atarnate de cerul patriei; in capatul pantei de urcare, botul planorului coboara, in semn de multumire adresata mosoristului. Turul de pista a fost suficient. Zambetul mi-a revenit pe buze si de aici lucrurile au inceput sa se inveseleasca. I-am cunoscut pe planoristii care au zburat pe Deva inca din 1978. A fost minunat sa-i vad zburand, asa cum o faceau pe vremuri si sa ii ascult povestind emotionati despre experientele legate de zbor. Atmosfera prea turbulenta pentru scoala ne-a trimis la hangar, unde am lenevit putin in hamacul Laurei, our lethal weapon :P.

La apus, ne-am instalat langa foisor si l-am ascultat pe dl. Mircea Finescu, o legenda vie a planorismului romanesc, povestindu-si o parte din viata de pilot. A fost printre primii planoristi care au zburat pe terenul de la Deva; a sarit cu parasuta dintr-un planor la un zbor de incercare, dupa ce a intrat in nori, iar planorul (unguresc, care avea doar altimetru si variometru, iar frana aerodinamica era aproape inexistenta) a facut vrie plata; a zburat pe planoare construite din lemn si panza. A fost o placere sa-i ascult glumele si sfaturile.

Duminica n-am fost in stare sa ma ridic din pat la 6.15, cand a incercat tata sa ma convinga sa mergem impreuna la aerodrom. Drept urmare, am ajuns la zbor pe la 10 si ceva. Vremea a fost destul de ciudata, dar nu ne-a impiedicat sa facem cate o dubla si o simpla la mosor. La primul zbor, l-am plimbat pe unul din instructorii tineri, iar la al doilea, am mers singura. Mosorul tragea bine, asa ca m-a luat cu tot cu fulgi la decolare, iar declansarea s-a produs in forta. Inaltimea anemica nu mi-a permis sa ma indepartez prea tare de aerodrom, asa ca turul de pista a fost unul destul de scurt.

Cum calatorului ii sade bine cu drumul, duminica seara m-am urcat in accelerat si am pornit spre Bucuresti. Ruta a fost groaznica, trenul - extrem de aglomerat. N-am pus geana pe geana toata noaptea - m-a tinut de povesti un tip din Republica Moldova, care a terminat anul acesta Liceul de Arta Grafica din Arad. Din vorba in vorba, am ajuns la subiectul care il interesa: religia. E crestin si vrea sa devina misionar in tarile musulmane. Evident ca m-am aratat destul de sceptica in privinta schimbarii fortate a religiei unei populatii. De ce sa mergi si sa ii convingi pe niste oameni, care au deja o anumita credinta, ca Dumnezeul in care crezi tu e cel adevarat ? In fond, el discuta in termeni de normal/anormal, spunand ca e firesc sa crezi in acea Divinitate care s-a sacrificat pentru tine si care te poate mantui, spre a dobandi viata vesnica. Intr-un final, mi-a spus ca nu am cum sa inteleg ceea ce spune pentru ca nu sunt o initiata :)).

In acelasi compartiment cu noi au mai calatorit doua cupluri care mergeau la mare. Mi s-au oferit cateva mostre de ”neamprostism” pur de-a lungul calatoriei: aruncat cutii/sticle/hartii pe fereastra, fumat in compartiment, injurat controlori, dormit cu picioarele-n sus, atarnate pe geam, ascultat manele la telefon si cate si mai cate. “And I say Romania is my country…”.

W-end-ul a trecut prea repede. Am ajuns la Bucuresti ca un zombie. Acum sunt la birou si mi se invart ochii pe monitor precum antenele de radar.

Stupid Day

Mai am doua zile de stat pe acasa. Duminica se termina minunea, dupa cum ziceam intr-un post anterior. Din pacate, saptamana asta n-am zburat cum mi-am propus. Din cauze obiective, evident. Am facut un amarat de zbor in simpla comanda, in remorcaj de avion. Asta pentru ca mosorul s-a stricat, desi i-a fost schimbat motorul recent. Nu mi se arata de nicio culoare zilele astea. Au scos mosorul pe camp in trei zile consecutive si mereu a facut figuri cand era randul meu la zbor. Visez la un zbor la mosor de un an si uite ca duminica plec la Bucuresti fara sa ma fi bucurat de un remorcaj scurt si cu picioarele pe cerul patriei. M-am saturat sa merg la aerodrom si sa nu zbor.  M-am saturat sa stau in soare, sa mor de cald si sa se inchida zborul dupa ce ma echipez cu parasuta. Wilga si-a epuizat resursa, mosorul nu vrea…

Zi aiurea. Prea cald, fara zbor.

No fâl-fâl today

Fluturel pufos, cu un picior rupt. A sfarsit pe masa din foisor, dupa ce a stat la pozat pe mana lui Dan vreo 20 de minute.

Am inceput zborul la mosor, dar a venit ploaia si ne-am retras la hangar, asa ca n-au zburat decat elevii de la formare. Poate maine…

Duminica se termina minunea. Iulie a trecut pe nesimtite si nici n-am zburat asa cum mi-as fi dorit.

Info Center la Castel

Castelul Corvinestilor

Azi am vizitat (iar) Castelul de la Hunedoara, unul din exemplele reprezentative de arhitectura gotica din Europa Centrala si de Est. Pentru ca turistii sa aiba acces la mai multe informatii si pentru a usura si munca ghizilor, la etajul I al castelului a fost montat un Info Center. Ineditul acestui punct de informare este felul in care sunt prezentate datele despre castel, si anume sub forma unor proiectii 3D. Pentru mai multe detalii, vizitati castelul

Memories

Planorul Blanik

Pe 15 august, la Deva, va avea loc intalnirea pilotilor care au zburat odinioara pe aerodromul din lunca Muresului. Desi pe unii dintre ei nu-i cunosc - cand zburau la Deva, nici nu eram in planuri -, m-am gandit sa adun fotografiile din aeroclub si din colectia personala si sa le fac un panou aniversar. Asadar, azi am gasit o multime de fotografii de pe vremea in care zbura planorul Blanik, de cand au inceput sa construiasca actuala cladire a Aeroclubului “Constantin Manolache” (fost “Dacia”) Deva sau din anii in care campul era acoperit de avioanele participante la Raliul International “Dunare-Mures-Tisa”. Cu ocazia asta, am trait vag timpul in care zburau IS32A si IS28M2, cand instructorii erau tineri, eu eram pitica, iar elevii se ascundeau la umbra pe sub zebra sau sub parasutele dezafectate. Cum a trecut timpul peste ei, cum trece si peste noi…

Inimi efemere pe cerul bucurestean

Daca tot am ajuns la Bucuresti in w-end, duminica am mers la Clinceni. In vreme ce masinile se ingramadeau pe marginea drumului de acces spre aerodrom, o Extra mi-a tinut, pret de o secunda, umbra. Era George Rotaru cu YR-EWA, decola pentru un solo. Pana am ajuns eu in public, a si aterizat. Ca de obicei, directorul AR, Constantin Voicu, a comentat evolutiile de la verticala, spunand si ca unii din piloti sunt inca necasatoriti, ca altii au iesit la pensie cu un venit substantial si alte chestiuni cu care ne-a obisnuit pe la celelalte mitinguri aeriene. Memorabila ramane descrierea facuta, anul trecut, unuia dintre piloti, Toganel Stefan aka Togo: “sex-simbolul aviatiei romanesti” :). Mitingul de la Clinceni a fost ok, desi ma asteptam la ceva mai spectaculos, ca doar a fost Ziua Aviatiei. Au lipsit YAK-urile 52; la partea fara motor a zburat un IAR-35, desi speram sa vad si o formatie de doua planoare la acrobatie; formatia de patru Extra a fost, pana la urma, doar de trei, pentru ca avionul lui Goger n-a pornit. Programele solo au dovedit, inca o data, ca pilotii acrobati stiu sa faca spectacol. Membrii Hawks of Romania s-au dat peste cap - putin cam sus, dupa parerea mea… - pana am ametit, invaluind in dare intense de fum publicul venit in numar mare la eveniment. FIecare “soim” a avut cate un solo fain, dar mi-a sarit in ochi, din nou, Misu (o fi vreun nume predestinat, din generatia veche de acrobati facea parte un pilot foarte talentat, Vlad Borzea, caruia i se spunea Misu Kamikaze, si care ne lasa cu gurile cascate pe la mitinguri), ale carui evolutii sunt din ce in ce mai spectaculoase. Dupa solo-uri, au urmat celula - Misu Tone si George Rotaru - si zborul in formatie de trei - celula + Catalin Prunariu. Mitingul a fost concentrat in jurul evolutiilor enumerate mai sus, iar parasutistii, numerele de acrobatie cu planorul si cu Zlin-ul, zborurile Cessnei, al IAR-46 si al girocopterului au intregit evenimentul. Partea care mi-a placut a fost tombola organizata de AR in colaborare cu aviatia privata, prin care se puneau la bataie zboruri cu diferite tipuri de aeronave. S-au facut si cateva salturi in tandem, de la 4000 m, pasagerii fiind alesi tot din public.

A fost frumos, dar am senzatia ca a lipsit ceva. Ori mi-am pierdut entuziasmul, ori AR a organizat si mitinguri mai reusite.

Cam asta a fost:

Mihai Dobre Tone

George Rotaru

Catalin Prunariu